Iubirea dintre oameni

0 citiri0 descărcări 0 comentarii
Descarcă

În fragmentul prezentat, aceeași idee este formulată de două ori: oamenii trebuie să se iubească unii pe alții. Prima formulare leagă această iubire de felul în care cel care vorbește i-a iubit pe ceilalți, iar a doua o prezintă din nou ca pe o poruncă esențială.

Repetiția accentuează mesajul central: iubirea dintre oameni nu este lăsată la întâmplare, ci este pusă în centrul relațiilor dintre ei.

Comentarii

Nu este nevoie de cont — completează numele și emailul tău.

    Alte articole

    Cu cine zidim Templul Domnului

    Dumnezeu nu privește credința numai ca pe o relație individuală, ci vorbește despre un popor în mijlocul căruia vrea să locuiască. „Îmi voi așeza locașul Meu în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru, Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu.” (Levitic 26:11-12). În Exod 29:42-46, aceeași promisiune însoțește sfințirea cortului întâlnirii, a altarului, a lui Aaron și a fiilor lui. Dumnezeu îi scosese pe israeliți din Egipt ca să locuiască în mijlocul lor.

    Citește articolul

    Frica de Domnul și păzirea Cuvântului

    Primirea cu bucurie a Cuvântului este începutul, dar sămânța trebuie să aducă rod în răbdare. Îngrijorările o pot face neroditoare, iar necazul venit din pricina Cuvântului poate descoperi lipsa fricii de Domnul. „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul.” (Proverbe 9:10). Domnul Isus este înțelepciunea, iar începutul cunoașterii Lui este frica de Domnul. „Frica de Domnul este un izvor de viață. Ea ne ferește de cursele morții.” (Proverbe 14:27). Ea aduce sprijin și adăpost, merge împreună cu smerenia, iar răsplata lor este bogăția, slava și viața. În școala lui Hristos, smerenia, lepădarea de sine, umilința și supunerea merg înaintea slavei. Potrivit cu Isaia 11:1-3, plăcerea Domnului Isus este frica de Domnul; cine rămâne în El trebuie să trăiască asemenea Lui.

    Citește articolul

    Ferice de cei săraci în duh

    Mustrarea urmărește îndreptarea și învățarea, iar primirea ei îl așază pe om pe calea vieții (Proverbe 10:17). De aceea, cercetarea credinciosului trebuie făcută după Cuvântul lui Dumnezeu, nu după propriile aprecieri. Îndemnul este să ne cercetăm sincer smerenia și supunerea înaintea Lui, fără să luăm drept măsură ceea ce credem noi despre noi înșine. Cei săraci în duh sunt oamenii smeriți, cu inima zdrobită, care renunță la autosuficiență și cer să fie umpluți de Dumnezeu (Matei 5:3; Psalmul 51:17). Smerenia înseamnă să renunțăm la ceea ce este al nostru pentru a primi ceea ce vine de la El. Ea este o condiție de intrare în Împărăția cerurilor, alături de celelalte cerințe ale lui Dumnezeu. Nu este doar o înfățișare liniștită sau evlavioasă, ci cuprinde atât umilința, cât și supunerea reală.

    Citește articolul