Importanța Fricii de Domnul în Creșterea Spirituală

Când ne gândim la credință și la nașterea din nou, ne vin în minte sămânța lui Dumnezeu și cuvântul. Cel care primește cu bucurie această sămânță începe să aducă rod în răbdare, însă există și lucruri care pot acoperi sămânța și o pot face neroditoare. Unul dintre aceste lucruri este foarte important în creșterea noastră: frica de Domnul.

Începutul înțelepciunii

Deschidem în Proverbe și citim despre acest element care generează viață. În Proverbe 9:10 scrie: „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul.” Primim cu bucurie cuvântul, dar nu este suficient. Există oameni care îl primesc, iar îngrijorările veacului acestuia și alte lucruri acoperă sămânța care încolțește și o fac neroditoare.

În Proverbe 8:22-31, pasajul este intitulat „O bârșie a înțelepciunii”: „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape. Am fost născută înainte de întărirea munților, înainte de a fi dealurile. Nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de față. Când a tras o zare pe fața adâncului, când a pironit norii sus și când au țâșnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării ca apele să nu treacă peste porunca lui, când a pus temeliile pământului, eu eram meșterul lui, la lucru lângă el. Și în toate zilele eram desfătarea lui, jucând neîncetat înaintea lui, jucând pe rotocolul pământului său și găsind plăcerea în fiii oamenilor.” Amin.

Ne aducem aminte că în Ioan 1 se spune: „toate lucrurile au fost făcute prin El și pentru El.” Acesta este Domnul Isus; El este înțelepciunea. Începutul înțelepciunii, începutul cunoașterii Domnului Isus, este frica de Domnul. Ea generează viața.

În Proverbe 14:27 scrie: „Frica de Domnul este un izvor de viață. Ea ne ferește de cursele morții.” În Ioan 7 se spune că „cine crede în El, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Este un izvor de viață, dar această credință, fără frică, ce valoare are? În Proverbe 14:26 citim: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în el și copiii lui au un loc de adăpost la el.” Amin.

Mai citim câteva versete din Proverbe, ca să cercetăm această frică de Domnul, fiindcă mulți se înșeală și cred că au frică de Domnul, dar frica lor este doar o frică de datină omenească. În Isaia 33:6 scrie: „Frica de Domnul este școala înțelepciunii.” Noi suntem chemați în școala lui Hristos, în școala înțelepciunii, iar smerenia, lepădarea de sine, umilința și supunerea merg înaintea slavei.

În Proverbe 22:4 citim: „Răsplata smereniei și a fricii de Domnul este bogăția, slava și viața.” Smerenia merge împreună cu frica de Domnul. Suntem smeriți, umili și supuși și trăim în frica de Domnul.

O să mergem mai întâi în Isaia 11, unde este vorba despre Domnul Isus. Nu este suficient să primim cuvântul cu bucurie; cel care îl primește și ține până la o vreme, iar când vine un necaz din pricina cuvântului, pentru că n-are frică de Domnul, cade și se leapădă. În Isaia 11:1-3 citim: „Apoi o odraslă va ieși din tulpina lui Isai și un vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului se va odihni peste el, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul. Nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărî după cele auzite.” Plăcerea Domnului Isus este frica de Domnul. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Domnul Isus.

În Isaia 29:13 Domnul spune: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească.” Există un popor care Îl cinstește pe Dumnezeu cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Dumnezeu. Frica pe care o are nu este decât o învățătură de datină omenească.

Probabil că ați auzit și dumneavoastră cum se spune despre tâlhari, despre hoți sau despre anumite categorii de oameni că n-au frică de Dumnezeu. Frica de Domnul este pusă adesea doar la lucruri foarte grave, foarte mari, și aceasta este o învățătură de datină omenească. Noi trebuie să învățăm frica de Domnul.

Dacă nu o învățăm, nu știm cum trebuie să trăim în prezența lui Dumnezeu. Fără frica de Domnul, viața nu începe; ea este un izvor de viață. Există însă și o frică de datină omenească, care se confundă cu frica de Domnul, și oamenii cred că sunt bine în relația lor cu Dumnezeu.

Frica Domnului

În Psalmul 34:11, Scriptura spune: „Veniți, fiilor, și ascultați-mă, căci vă voi învăța frica Domnului.” Să învățăm și noi frica de Domnul, pentru că ea este școala înțelepciunii. Este un izvor de viață, este începutul înțelepciunii, începutul științei și începutul priceperii; de aceea trebuie să alegem frica de Domnul.

Dacă Domnul Isus n-ar fi avut frică de Domnul și ne-ar fi spus să trăim cum a trăit El, ar fi fost mai ușor pentru noi, pentru că nu ar fi trebuit să avem frica de Domnul. Dar să deschidem la 2 Împărați 17:24. „Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sevar Faim și i-a așezat în cetățile Samariei, în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria și au locuit în cetățile ei.”

Dumnezeu a alungat poporul evreu din Israel, pentru că a fost răzvrătit, cele zece seminții, și a adus în locul lor aceste popoare. Când au început să locuiască aici, ele nu se temeau de Domnul, iar Domnul a trimis împotriva lor niște lei care îi omorau. Atunci au spus împăratului Asiriei că neamurile pe care le-a strămutat și le-a așezat în cetățile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului țării. Împăratul Asiriei a poruncit să fie trimis unul dintre preoții luați robi din Samaria, ca să plece acolo și să le învețe felul în care să slujească Dumnezeului țării. Unul din preoții aceia a venit, s-a așezat la Betel și le-a învățat cum să se teamă de Domnul. Amin.

Noi ne-am născut, în majoritate, ca ortodocși și n-am cunoscut frica de Domnul. Acum, pentru că n-am cunoscut-o, trebuie să o învățăm, să învățăm cum să ne temem de Domnul. Vom citi despre o persoană care a avut o frică de datină omenească, ca să vedem unde a greșit și să fim foarte atenți, apoi să învățăm frica de Domnul.

Deschidem la 1 Samuel 13. De multe ori putem fi și noi în aceeași situație, când vine un necaz din pricina faptului că suntem copiii lui Dumnezeu și am primit Cuvântul lui Dumnezeu; există pericolul să nu avem frică de Domnul și să ne lepădăm de Cuvânt sau de Dumnezeu. În 1 Samuel 13:5 citim: „Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau 1000 de care și 6000 de călăreți și poporul acesta era fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării. Au venit și au tăbărât la Micmaș, la răsărit de Bet-Aven.” Bărbații lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânși de aproape, și s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, în stânci, în turnuri și în gropile pentru apă.

În versetul 19 se arată că în toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar, fiindcă filistenii ziseseră: „Să împiedicăm pe evrei să-și facă săbii sau sulițe.” Fiecare om din Israel se cobora la filisteni ca să-și ascută fierul, plugul, coasa, securea și sapa. Iar în versetul 22 citim: „Și așa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliță în mâinile întregului popor care era cu Saul și Ionatan. Nu avea decât Saul și fiul său Ionatan.”

Era, așadar, o situație de strâmtorare. Bărbații lui Israel s-au ascuns în peșteri, în tufișuri. Unii evrei au trecut Iordanul ca să se ducă în țara lui Gad și Galaad. Saul era tot la Gilgal și tot poporul de lângă el tremura. Tremura de frică omenească, nu de frica de Domnul.

A așteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel, dar Samuel nu venea la Gilgal și poporul se împrăștia de lângă Saul. Atunci Saul a zis: „Aduceți-mi arderea de tot și jertfele de mulțumire.” Și a jertfit arderea de tot. Pe când sfârșea de adus arderea de tot, a venit Samuel, iar Saul i-a ieșit înainte să-i ureze de bine. Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăștie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât și că filistenii sunt strânși la Micmaș, mi-am zis: Filistenii se vor coborî împotriva mea la Gilgal și eu nu m-am rugat Domnului. Atunci am îndrăznit și am adus arderea de tot.”

O situație foarte dificilă. Saul nu a trăit într-un păcat grosolan, în furt, minciună, înșelăciune, preacurvie sau curvie. Problema lui cea mare era că nu s-a rugat lui Dumnezeu. Cum să te duci la luptă fără să te rogi lui Dumnezeu? „Nu m-am rugat Domnului. Atunci am îndrăznit.” Ce înseamnă acest „am îndrăznit” pentru noi? A ieșit din frica de Domnul sau nu? A făcut tot o lucrare pentru Dumnezeu, a adus arderea de tot, a adus jertfele. Samuel i-a spus lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun și n-ai păzit porunca pe care ți-o aduse Domnul, Dumnezeul tău.” Când nu avem frica de Domnul, lucrăm ca un nebun. Îndrăznim, ne facem deopotrivă cu Dumnezeu. „N-ai păzit porunca pe care ți-o aduse Domnul, Dumnezeul tău.” Când nu păzim o poruncă a lui Dumnezeu, nu avem frică de Domnul.

N-ai păzit porunca

În 1 Samuel, capitolul 15, găsim aceeași realitate, tot despre Saul, împăratul lui Israel. Samuel i-a zis: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel. Ascultă, dar, ce zice Domnul. Așa vorbește Domnul oștirilor. Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel când i-a astupat drumul la ieșirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce este al lui. Să nu-i cruți și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile.”

Aceasta era porunca Domnului. Saul a adunat poporul și l-a numărat la Telaim. Erau două sute de mii de oameni pedeștri și zece mii de oameni din Iuda. A mers până la cetatea lui Amalec și a pus niște oameni la pândă în vale. „Saul a bătut pe Amalec de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului. A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțitul sabiei.” Dar Saul și poporul au cruțat pe Agag și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași și tot ce era mai bun. N-au vrut să le nimicească cu desăvârșire și au nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă.

Domnul i-a vorbit lui Samuel și i-a zis: „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit și toată noaptea a strigat către Domnul. S-a sculat dis-de-dimineață ca să se ducă înaintea lui Saul. Au venit și i-au spus: Saul s-a dus la Carmel și iată că și-a înălțat un semn de biruință. Apoi s-a întors și, trecând mai departe, s-a coborât la Gilgal. Samuel s-a dus la Saul, iar Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul. Am păzit cuvântul Domnului.”

Ce părere are Saul despre el însuși? Că era în voia Domnului, că a păzit cuvântul lui Dumnezeu. „Am păzit cuvântul Domnului.” Cum l-a păzit? Cât a păzit din cuvântul Domnului? A păzit ceva sau n-a păzit nimic? A nimicit cu desăvârșire toți oamenii, mai puțin un om. Dacă luăm lucrurile procentual, foarte puțin a încurcat totul. A păstrat animalele cele mai bune și apoi spune pentru ce le-a păstrat, dar în inima lui el socotea că a păzit cuvântul lui Dumnezeu. Avea frică de Domnul sau nu avea frică de Domnul? „Frica de Domnu’ este un izvor de viață, începutul înțelepciunii.”

Samuel i-a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele și mugetul acesta de boi pe care îl aud?” Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău, iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârșire.” Poporul a cruțat, nu eu. Observați? Nu el, poporul.

Samuel i-a zis lui Saul: „Stai și îți voi spune ce mi-a zis Domnul astă noapte.” Saul i-a zis: „Vorbește.” Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia semințiilor lui Israel și nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? Domnul te trimisese zicând: «Du-te și nimicește cu desăvârșire pe păcătoșii aceia, pe amaleciți, războiește cu ei până îi vei nimici.»” Și acum vedem părerea lui Dumnezeu. „Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii și ai făcut ce este rău înaintea Domnului? Pentru ce ai făcut lucrul acesta?”

Frica Domnului și neascultarea

Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului și m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul.” El socotea, în continuare, că este în regulă cu Dumnezeu. Călcase cuvântul lui Dumnezeu, dar numai puțin, după cum îi plăcea lui să creadă.

„Am adus pe Agag împăratul Amalek și am nimicit cu desăvârșire pe amaleciți; dar poporul a luat din pradă oi și boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal.” Ce scop aveau aceste animale? Cele mai bune, iar oamenii au vrut să creadă că nu este o minciună, ci chiar cuvântul lui Dumnezeu.

Pe baza spuselor lui Saul, Samuel îi răspunde: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” Aici am putea pune frica de Domnul: frica de Domnul face mai mult decât jertfele, iar păzirea cuvântului Său, datorită fricii de Domnul, face mai mult decât grăsimea berbecilor.

Căci neascultarea, chiar dacă nu este totală, ci doar parțială, rămâne vinovată. „Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.”

S-a temut de popor

Ne aducem aminte de pilda cu sămânța, de categoria a doua: sămânța care cade în pământ stâncos. Este cel ce aude cuvântul lui Dumnezeu, îl primește îndată cu bucurie, dar când vine un necaz, se leapădă îndată de cuvântul lui Dumnezeu. Nu are frică de Domnul, ci frică de oameni, pentru că necazul vine din pricina cuvântului, din partea oamenilor.

Atunci Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului și n-am ascultat cuvintele tale. Mă temeam de popor și am ascultat glasul lui.” Aici se vede limpede ce înseamnă teama lui Saul: nu s-a temut de Dumnezeu, ci de popor. Dacă s-a temut de popor, înseamnă că poporul l-a amenințat.

Mai înainte se temuse de filisteni, iar acum se teme de propriul lui popor. Și aici se împlinește cuvântul: „Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.” Sunt două exemple foarte ilustrative, foarte bine definite, ca să înțelegem cum trebuie să ne raportăm la Dumnezeu și la cuvântul Lui.

Să fim foarte atenți la rolul pe care frica de Domnul îl are în viața noastră de creștini, în viața celor care au primit cuvântul lui Dumnezeu cu bucurie.

N-au ales frica Domnului

În Proverbe, capitolul 1, versetul 28, citim: „Atunci mă vor chema, și nu voi răspunde; mă vor căuta, și nu mă vor găsi, pentru că au urât știința și n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile mele și au nesocotit toate mustrările mele. De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor și se vor sătura cu sfaturile lor.”

Pentru că n-au ales frica Domnului, se vor hrăni cu roada umbletelor lor. În capitolul 2, începând cu versetul 1, citim: „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învățăturile mele, dacă vei lua aminte la înțelepciune și dacă îți vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înțelepciune și dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul și vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de Domnul și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înțelepciune, din gura Lui iese cunoștință și pricepere.”

Dacă vom cere înțelepciune, dacă ne vom ruga pentru pricepere, dacă o vom căuta ca argintul și vom umbla după ea ca după o comoară, atunci vom înțelege frica de Domnul și vom găsi cunoștința lui Dumnezeu. În capitolul 3, versetul 13, este scris: „Ferice de omul care găsește înțelepciunea și de omul care capătă pricepere.”

Cine păzește porunca

Haideți să citim din capitolul 19 câteva lucruri despre frica de Domnul și despre felul în care trebuie aplicată în viața noastră. Citim de la versetul 16: “Cine păzește porunca, își păzește sufletul. Cine nu veghează asupra căii sale, va muri.” Amin.

Cine păzește porunca, sau, cu alte cuvinte, cuvântul lui Dumnezeu? Ce n-a păzit Saul? Unde a încurcat lucrurile Saul? Porunca lui Dumnezeu. El a spus mai întâi: Am păzit cuvântul Domnului, dar la urmă a mărturisit: Am păcătuit, am călcat porunca Domnului, mă temeam de popor și i-am ascultat glasul. Temerea de oameni este o cursă.

Versetul 23, tot din capitolul 19: “Frica de Domnul duce la viață și cel ce o are petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire.” Amin.

Hai să citim și din capitolul 14, versetul 26: “Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în el.” Vom vedea imediat acest sprijin, dar mai citim și din Proverbe 13 câteva lucruri despre această frică de Domnul. În capitolul 13, versetul 3, scrie: “Cine își păzește gura, își păzește sufletul. Cine își deschide buzele mari, aleargă spre pieirea lui.” Iar în versetul 13: “Cine nesocotește cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă sau de cuvântul lui Dumnezeu este răsplătit.”

Cine umblă cu neprihănire se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe îl nesocotește pe Dumnezeu.

El învață pe cei smeriți

Mergem în Psalmul 25 și vedem cât de importantă este frica de Domnul. Este rugăciunea lui David. Citim versetul 4 și 5: “Arată-mi, Doamne, căile tale și învață-mă cărările tale. Povățuiește-mă în adevărul tău și învață-mă, căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele. Tu ești totdeauna nădejdea mea.” Aceasta este rugăciunea lui David.

În versetul 9, răsplata smereniei și a fricii de Domnul este bogăție, slavă și viață: “El face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept, El învață pe cei smeriți calea sa.” Domnul lucrează cu cei smeriți. Împotriva celor mândri, Dumnezeu stă împotrivă și dă har celor smeriți. El face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept, iar toate cărările Domnului sunt îndurare și credincioșie pentru cei ce păzesc legământul și poruncile Lui, adică pentru cei care au frica de Domnul.

Versetul 12 și 14 spune: “Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.” Să ne aducem aminte de Faptele Apostolilor, capitolul 10: “Dumnezeu nu este părtinitor, ci în orice neam, dacă un om lucrează în neprihănire și se teme de El, este primit de El.” Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă. El va locui în fericire, iar sămânța lui va stăpâni țara. Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, iar legământul făcut cu El le dă învățătură. Amin.

Nu vă temeți de cei ce ucid trupul

Este importantă frica de Domnul? Are ea un rol în planul de mântuire al lui Dumnezeu? Există o frică de datină omenească și există frica de Domnul. O frică ce duce la viață, un izvor de viață. Domnul arată calea celor care se tem de El. Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, iar legământul făcut cu El le dă învățătură. Amin.

O să citim câteva lucruri și în Noul Testament, în Noul Legământ, ca să vedem că acest adevăr, pe care l-am regăsit în Vechiul Legământ, rămâne și ni-l transmite Domnul Isus: această frică de Domnul, această temere.

Matei 10:28 “Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în ghenă.” Amin. Nu ne temem că ne bate cu bâta Dumnezeu, ci ne temem de cuvântul Lui. M-am temut de popor și am ascultat glasul. N-ai păzit cuvântul Lui. Cât de important este să păzim cuvântul Lui. “Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”

Pocăiți-vă

Mergem și în Faptele Apostolilor, capitolul 2, de la versetul 37. Era vorba de o mulțime de oameni care au rămas străpunși în inimă după ce au auzit aceste cuvinte. Oamenii care au ascultat cuvântarea lui Petru au zis lui Petru și celorlalți apostoli: “Fraților, ce să facem?” Petru le-a răspuns: “Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, “și fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre. Apoi veți primi darul Sfântului Duh.” Amin.

Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, dar de frica Domnului. Fiecare dorea să păzească cuvântul lui Dumnezeu, așa cum l-a păzit Domnul Isus.

Cu frică și cu tremur

În Filipeni 2, apostolul Pavel dă un îndemn limpede: Filipeni 2:12-13 „Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cu tremur. Nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea.”

După cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră cu frica de Domnul și cu tremur. Nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. De ce trebuie făcut lucrul acesta? Pentru că Dumnezeu este Acela care lucrează în noi și noi trebuie să-L ascultăm, ca să-Și ducă la bun sfârșit lucrarea pe care a început-o în noi. Nu mai este așa de mult timp.

Am vrut să vorbim și despre alți oameni care au frica de Domnul și au lucrat în ascultare deplină de Dumnezeu. Unul dintre ei este Noe, altul este Avraam. Când Isaac a fost adus ca jertfă, la sfârșit Dumnezeu îi spune: „Acum știu că te temi de Domnul.” Domnul trebuie să ne verifice dacă ne temem de El sau nu, iar noi ne putem verifica și noi înșine, ca să vedem unde suntem. Despre Noe spune că, plin de o teamă sfântă, a făcut tot ce-i poruncise Domnul.

Domnul să ne ajute și pe noi să punem la inimă ce spune Scriptura: „frica de Domnul nu este înaintea ochilor lor.” Să avem frica de Domnul înaintea ochilor noștri și frica de Domnul să fie plăcerea noastră. Să ținem minte că Domnul Isus L-a iubit pe Tatăl și a păzit cuvântul lui Dumnezeu. Noi Îl iubim pe Domnul Isus și păzim cuvântul Lui. Și atunci avem frica de Domnul. Domnul să ne ajute.