Importanța Smereniei și Supunerii în Împărăția lui Dumnezeu

Am și eu un verset frumos din Proverbe, pe care aș vrea să-l citim împreună, din capitolul 10, versetul 17: “Cine își aduce aminte de certare, apucă pe calea vieții, dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greșite.” Amin.

Am întâlnit zilele acestea un băiețel de 13 ani și am aflat de la cineva care îl cunoștea că este corigent la matematică. Pentru că era corigent, avea cu el cartea de matematică și caietul, ca să facă exerciții, fiindcă se apropie perioada în care se dau examenele de corigență și trebuie să reușească pentru a trece clasa.

Lumea aceasta are și ea înțelepciune și îl mustră pe cel ce greșește. În cazul acestui copil, mustrarea a fost corigența. Îl ajută această mustrare sau nu îl ajută? Dacă profesorului, în ghilimele, i se făcea milă de el și îl trecea, copilul mai învăța ceva în timpul verii sau nu mai învăța nimic? Vedeți ce scop are mustrarea: să ne îndrepte, să învățăm, iar ceea ce am greșit să punem înapoi, să așezăm lucrurile și să le aducem la forma pe care le cere Dumnezeu.

De ce trebuie să le aducem la această formă? De ce este mustrarea benefică și importantă? Cine iubește mustrarea iubește știința, iar cine o urăște rămâne în starea de neștiință. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat din lumea în care trăim este acesta: Cuvântul lui Dumnezeu spune că “fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți decât fiii luminii.” Este un verset ciudat. Cum adică sunt mai înțelepți?

Săptămâna trecută, am discutat cu Ana Maria și mi-a spus că a dat examen la liceu și a avut la un exercițiu o greșeală. Baremul de intrare la examen este foarte precis; dă note și am înțeles că a luat nota 9,65. Observați cât de atenți sunt acești oameni din lume la barem, la corectare, la felul în care te testează, ca să ajungă la o măsură foarte fină și să-ți dea nota după cum ai lucrat. Cu această notă poate să intre la un liceu mai bun sau mai slab, nu discutăm asta.

Vreau să vă spun că acest lucru este și în Împărăția lui Dumnezeu. Dumnezeu are un barem de intrare în Împărăția lui Dumnezeu, iar noi trebuie să-l cunoaștem. Dacă nu cunoaștem acest barem, s-ar putea să nu intrăm la examen. Cu mai mult timp în urmă, am aflat că a fost o persoană care a obținut o diplomă falsă de medic și și-a deschis un cabinet, începând să profeseze. La un moment dat a greșit, a fost prins și probabil a ajuns la închisoare pentru că a profesat fără calificarea necesară.

Așa este și în cadrul Împărăției lui Dumnezeu. Sunt daruri pe care le primim de la Dumnezeu cu un scop. Noi trebuie să fim foarte atenți la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El are un barem pentru fiecare lucru pe care trebuie să-l facem.

Aș vrea să discutăm puțin despre unul dintre lucrurile care ne califică pentru Împărăția lui Dumnezeu, fără de care nu putem intra în Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Isus vorbește despre acest lucru în Matei, capitolul 5. O să citim și apoi o să dezvoltăm lucrul acesta, cercetându-ne în privința acestui barem. Dacă nu ne încadrăm aici, nu am intrat în Împărăția lui Dumnezeu. Așa trebuie să ne judecăm. Apostolul Pavel spune în Corinteni: „Cercetați-vă dacă sunteți în credință, dacă nu cumva sunteți lepădați.” Trebuie să ne cercetăm.

Tot Ana Maria spunea că nota ei este undeva… Ea știa cam ce notă a luat. Știa să-și analizeze greșeala, știa să-și analizeze ce a făcut bine și știa aproximativ în ce zonă se află. Așa și noi trebuie să știm în ce zonă ne aflăm. În Matei, capitolul 5, Domnul Isus ne spune unul dintre baremurile de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Și aici citim de la versetul 3, sau putem citi și versetul 2, ca să ne fie foarte clar: „Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel.”

Pe acești oameni care s-au strâns ca să-L asculte pe Domnul Isus erau mulți acolo, iar El a început să-i învețe cum să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Apoi a spus, în versetul 3: Matei 5:3 “Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor.” Amin. Ferice de cei săraci în duh. Cum putem înlocui acest termen care a dat mult de furcă oamenilor, săraci în duh, sau, cum au spus unii, săraci cu duhul? Ce înseamnă să fii sărac în duh? Trebuie să înțelegem aceasta, fiindcă este o învățătură a Domnului Isus care ne spune că a noastră este Împărăția lui Dumnezeu dacă suntem săraci în duh.

Ferice de cei săraci în duh

Aici găsim un duh sărac, un duh care este plăcut lui Dumnezeu și cu care Dumnezeu lucrează. Când Domnul Isus spune: „a lor este împărăția lui Dumnezeu”, El stabilește un barem. Acest barem trebuie înțeles, nu doar auzit, fiindcă Domnul Isus vorbește și despre alte condiții, iar una dintre ele este aceasta: dacă nu ne facem ca niște copilași, cu niciun chip nu putem intra.

Un duh zdrobit

În Psalmul 51, David spune: Psalmul 51:16-17 „Dacă ai fi voit jertfe, ți-aș fi adus, dar ție nu-ți plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit. Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.” Un duh zdrobit înseamnă un duh smerit, un duh sărac, un om sărac în duh. Dacă Domnul Isus ne cere aceasta, înseamnă că și El a fost sărac în duh.

Ca să înțelegem sărăcia aceasta omenească, trebuie să ne gândim la un om care nu are nimic. Când spunem că cineva este sărac, înseamnă că nu are casă, nu are haine, nu are ce-i trebuie și nu poate decât să primească. Un sărac are nevoie să i se dea. Așa este și cu săracul în duh: a pierdut tot ce era din lume și a rămas gol, iar acum vine înaintea lui Dumnezeu și cere să fie umplut de El.

Se spune despre o țară unde sărăcia este foarte mare și unde cerșetorii nu au rușine. Ei cer astăzi și cer din nou mâine, la aceeași poartă. Dacă nu mai au nimic, sunt îndreptățiți să ceară din nou. Așa este și poziția noastră înaintea lui Dumnezeu: să cerem de la El, fiindcă numai de la El putem primi. Aceasta înseamnă să fii sărac în duh.

Noi nu putem face nimic de la noi. Trebuie să ne gândim la Noe: Dumnezeu i-a poruncit să construiască corabia după măsura Lui, iar dacă Noe ar fi lucrat cu nebăgare de seamă și ar fi schimbat dimensiunile, geamul, ușa sau mărimea, ar fi pus de la el și n-ar mai fi rămas în voia lui Dumnezeu.

Și lucrurile acestea se văd și în viața obișnuită. Când cineva își construiește o casă, nu o face la întâmplare. Ușile au dimensiuni standard, iar omul trebuie să se încadreze în ce găsește. Dacă iese din standard, nu mai găsește ce caută. La fel este și cu Dumnezeu: El are un standard foarte precis, iar noi găsim numai în standardul Lui calea pe care trebuie să mergem.

Veniți la Mine

În Matei 11, Domnul Isus arată acest standard al împărăției. Matei 11:28-29 „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” Domnul Isus este blând și smerit cu inima, iar aceasta este chemarea la care suntem aduși și noi.

Luați jugul Meu

Unii pot să-și închipuie că Domnul Isus a făcut un jug pe care să ni-l dea nouă, dar este un jug pe care L-a purtat El. „Luați jugul pe care îl port Eu asupra voastră și învățați de la Mine cum umblu Eu în jug”, pentru că El este blând și smerit cu inima.

Puțini mai știu astăzi ce înseamnă jugul. Când un animal era pus în jug, nu mai era liber să meargă în stânga sau în dreapta după voie; stăpânul îl conducea. La cal se punea și zăbala, acel fier cu care era tras de gură, iar animalul învăța, prin ascultare, să meargă unde era îndrumat. Când nu mai asculta, era numit nărăvaș, adică neascultător, nesupus.

Un duh smerit

Ce înseamnă să fii smerit? Un duh smerit, un duh zdrobit este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Când intri într-un domeniu nou, nu poți veni cu ce știi de la tine și să strici ce ți se spune. Ești obligat să te smeri, pentru că numai așa poți învăța.

Dacă cineva începe să-i dea indicații profesorului sau medicului, nu mai stă în locul ucenicului, ci în locul celui care trebuie să primească. Și cu Noe a fost la fel. Noe nu a avut dreptul să modifice dimensiunile corabiei; Cuvântul lui Dumnezeu spune despre el că a păzit tot ce a poruncit Domnul să facă și a făcut întocmai. Asta l-a calificat pe Noe pentru împărăția lui Dumnezeu.

Arată-mi, Doamne

Haideți să citim din Psalmul 25, ca să vedem acest barem. În dicționar, smerenia este descrisă ca umilință și supunere; a te coborî, a te apleca, a te arăta sărac în duh. Așa cum te duci la împărat și te pleci la picioarele lui, tot așa trebuie să fie și omul înaintea lui Dumnezeu.

Vă aduceți aminte de Estera și de procedura împăratului: dacă nu întindea toiagul, cel care venea la el nu căpăta îndurare. Umilința este un lucru foarte important în capitolul smereniei. Trebuie să mă golesc, să mă descarc de mine însumi, iar de aceea mustrarea este eficientă: omul care înțelege această stare primește mustrarea ca pe un mijloc de îndreptare.

În Psalmul 25:4, David spune: „Arată-mi, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale.” Este dorința lui David și trebuie să fie și dorința noastră. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite; nu putem adăuga nimic la ele și nu putem modifica calea lui Dumnezeu. Calea Lui este dreaptă, iar în căile lor, în căile noastre, nu este dreptate.

[FRAGMENT 4/8]

“Arată-mi, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale. Povățuiește-mă în adevărul Tău și învață-mă, căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele.” Și citim de la versetul 9: “El face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept, El învață pe cei smeriți calea Sa.” Amin.

Domnul Isus a fost smerit și a umblat pe calea lui Dumnezeu, care a fost desăvârșită. Eu Îi cer să-mi arate căile Lui ca să umblu pe ele, dar dacă nu sunt smerit, mi le arată Dumnezeu sau nu mi le arată?

În Tesaloniceni, apostolul spune: „pentru că n-au iubit dragostea adevărului, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire”, nicidecum calea să le-o arate. Sunt două căi, și pentru că ei n-au iubit calea adevărului, Dumnezeu le trimite o altă cale. Cui arată calea Dumnezeu? Celor smeriți. Dacă nu suntem smeriți, Dumnezeu nu ne arată calea; ba mai mult, ne dă o cale de rătăcire. Așa este cuvântul lui Dumnezeu.

Citesc și versetul 12: “Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă. El va locui în fericire și sămânța lui va stăpâni țara. Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” Amin. Frica de Domnul se află tot în baremul de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă nu ne temem de Dumnezeu, Dumnezeu nu ne arată calea pe care trebuie s-o alegem.

Să deschidem și în Psalmul 119, unde găsim și mai clar lucrarea smereniei. Smerenia se află în baremul de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Isus ne spune că „mulți sunt pe calea largă și puțini sunt pe calea îngustă.” Mulți vor s-o afle și nu pot s-o afle. Una dintre condițiile pe care le pune Dumnezeu pentru ca s-o aflăm este să fim smeriți. Dacă stă împotriva celor mândri, Dumnezeu le arată calea sau nu le-o arată? Nu le-o arată. Ei nu pot să intre în Împărăția lui Dumnezeu dacă nu împlinesc acest criteriu.

Bineînțeles că sunt multe criterii; trebuie să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, din tot cugetul nostru, dar nu este suficient. Dacă nu ne smerim, chiar dacă vorbim frumos despre Dumnezeu, dacă nu ne smerim, El nu ne arată calea pe care trebuie s-o urmăm ca să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu. Nu ne-o arată.

Până ce am fost smerit

În Psalmul 119, versetul 67 spune: “Până ce am fost smerit, rătăceam.” Celor care nu se smeresc, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, să creadă o minciună, ca să fie osândiți. Atenție, este foarte grav. Nu este doar că nu intrăm și că mai vedem noi; este pentru osândire.

Versetul 71 spune: “Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” Dacă nu mă smerai, nu învățam orânduirile Tale, pentru că nu mi le arătai. Oricât le-am căuta, oricât am încerca să le aflăm, căile lui Dumnezeu, cu toate că sunt sub ochii noștri, dacă nu ne smerim, nu le vedem, nu le descoperim și vom merge pe o cale greșită, rătăcită.

Să reținem că smerenia înseamnă două lucruri: umilință și supunere. Ne putem umili, dar să nu fim supuși. Îmi aduc aminte de un împărat la care cineva a venit cu un cuțit ascuns și l-a omorât. Nu s-a dus cu adevărat să se supună și să se umilească în fața împăratului, ci a fost viclean. Așadar, ne putem umili, dar să nu fim supuși.

Smerenia nu înseamnă doar să pari tăcut și liniștit. Înseamnă să fii umil și să te supui celuilalt. Asta înseamnă smerenie, supunere. “Până ce am fost smerit, rătăceam.” Dacă nu ne supunem lui Dumnezeu, nu urmăm calea Lui. “Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” Domnul să ne ajute să fim smeriți și supuși înaintea Lui.

[FRAGMENT 5/8]

Ne putem cerceta și în privința temerii, fiindcă și temerea este unul dintre criterii. Dar, mergând în Noul Testament, ajungem la smerenie, iar smerenia este foarte importantă pentru noi. Și noi putem face mici încurcături și să spunem că nu sunt așa de importante, că nu intră în zona lui Dumnezeu, însă vom vedea că nu este așa.

Ne putem cerceta și printr-o întâmplare simplă, cum s-a întâmplat cu Ana Maria, care mi-a spus că la o problemă de geometrie a confundat un element cu altul și a determinat o altă distanță în locul celei care trebuia. A fost o greșeală, o încurcătură față de ceea ce cereau acei oameni. Și noi putem face astfel de încurcături, dar să vedem că smerenia este foarte importantă.

Smeriți-vă dar

În 1 Petru 5, apostolul Petru scrie: 1 Petru 5:5-6 „Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni și toți în legăturile voastre să fiți împodobiți cu smerenie, căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har. Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea lui El să vă înalțe.” Amin.

Despre cine vorbește aici apostolul? Nu doar despre o categorie restrânsă, ci despre toți. „Toți în legăturile voastre să fiți împodobiți cu smerenie și supunere.” Și în Efeseni 5:21 găsim: „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.” Aceste lucruri sunt pentru biserică.

Petru vorbește bisericii: mai întâi prezbiterilor, apoi turmei, apoi tinerilor. Și când spune „tinerilor”, nu vorbește doar despre tineri fizici. Un om care se întoarce la Dumnezeu la 70 de ani este, în viața duhovnicească, un prunc. Pruncii, copiii și tinerii trebuie să fie supuși celor bătrâni, părinților lor spirituali. Dacă nu suntem supuși, Dumnezeu ni se împotrivește. El călăuzește doar pe cei smeriți.

În Iacov 4 găsim același adevăr: Iacov 4:7-10 „Supuneți-vă dar lui Dumnezeu, împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită. Simțiți-vă ticăloșia, tânguiți-vă și plângeți; râsul vostru să se prefacă în tânguire și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.”

Smeriți-vă, supuneți-vă înaintea Domnului, umiliți-vă, fiți săraci în duh, cu inimă zdrobită, veniți la Dumnezeu, și El vă va înălța. El lucrează cu noi ca să ajungem la înălțimea plinătății staturii lui Hristos.

Supuneți-vă lui Dumnezeu

Aș vrea să citim și în Tit, ca să vedem cum sunt privite supunerea și nesupunerea în ochii lui Dumnezeu. Este un lucru foarte greu să te supui celuilalt. Probabil că toți ați trecut prin asta. Și Radu a mărturisit că ieri mintea lui juca feste. La un moment dat am fost nevoit să-i spun că am patru ani de electrotehnică și el mă învață electricitate. Insista să-mi explice cum sunt firele, dar el nu era atent și era în altă parte.

Este foarte important să fim într-o stare de smerenie. Ea ne aduce odihnă sufletului. Domnul Isus spune: „Și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Sufletul nostru nu are odihnă când nu suntem în ascultare de Dumnezeu. Rătăcim, suntem tulburați, iar de câte ori ies din ascultare văd că duhul meu este tulburat. Când sunt în ascultare, când sunt smerit și ascult de Dumnezeu în toate lucrurile, sunt liniștit și în odihnă.

În Tit 1:16, pentru toți, găsim un cuvânt foarte serios: „Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă înaintea lui Dumnezeu, nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună.” Din cauza nesupunerii ajungem netrebnici pentru orice faptă bună, pentru lucrurile lui Dumnezeu.

Cui arată această cale

Ei se laudă că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc. Și unul dintre lucrurile la care suntem cu toții afectați este că venim din lume, iar în lumea aceasta am fost învățați să nu fim supuși. Am fost învățați să nu ne supunem, ci să ne revoltăm și să ne căutăm drepturile. Dar scopul lui Dumnezeu este să fim supuși lui Dumnezeu, ca să ajungem la statura Domnului Isus.

În medicină, în informatică, oamenii care merg să învețe înțeleg că trebuie să se supună profesorilor, pentru că numai așa pot învăța meserie. Și la noi, Domnul Isus este Învățătorul nostru, iar noi suntem ucenicii Lui; este firesc să ne supunem în toate lucrurile. De unde vine această învățătură: „fiți supuși mai marilor voștri”? De la oameni sau de la Dumnezeu? Cui arată această cale a supunerii? Teoretic o înțelegem, dar când vine vremea să o aplicăm, nu mai putem. Ne putem lăuda că Îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar cu faptele noastre, de fapt, Îl tăgăduim.

Numai celor smeriți

Și unul dintre lucrurile prin care Îl tăgăduim este nesupunerea. Este un lucru foarte greu, foarte greu. Cuvântul lui Dumnezeu este însă foarte clar: numai celor smeriți Dumnezeu le arată calea, numai celor supuși Dumnezeu le arată intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Ei văd Împărăția lui Dumnezeu și ei intră în ea. Nu intră alții.

Mai sunt și alte criterii, iar despre frica de Domnul nu mai este timpul să vorbim. Frica de Domnul parcă ar fi foarte asemănătoare cu supunerea, dar nu este supunere; este altceva. Am vrut însă să ne oprim la smerenie, ca să vedem dacă împlinim acest criteriu. El se aplică în principal în biserica lui Dumnezeu: femeia să fie supusă bărbatului ei, cum biserica este supusă lui Hristos, și noi să fim supuși lui Hristos, lui Dumnezeu.

Am spus că vom citi și din 2 Timotei, capitolul 3, ca să vedem că se referă și la noi. Pavel scrie: 2 Timotei 3:1-5 „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia.” Amin.

Nu este cuvântul „nesupuși”, dar în câte cuvinte găsim nesupunerea? Trufaș înseamnă mândru, opus smereniei. Neascultători de părinți pare să se refere doar la copii, dar în biserică există părinți? Apostolul Pavel spune: „chiar dacă ați avea zece mii de învățători, totuși n-aveți mai mulți părinți. Căci eu v-am născut în Hristos Isus prin Evanghelie.” Deci neascultători de părinți înseamnă neascultători de apostolul Pavel, și poate că unii dintre ei au fost așa.

Nemulțumitori. Poate intra aici nesupunerea? Când suntem nesupuși, suntem nemulțumiți. Când suntem supuși, suntem mulțumiți. Fără evlavie. Ce înseamnă evlavia? În evlavie este ascultare strictă; nu modifici deloc ceea ce te învață Învățătorul. Fără supunere nu există evlavie. Apoi apar oamenii fără dragoste firească, neînduplecați. Ce înseamnă neînduplecați? Sunt nesupuși, fiindcă nu pot fi înduplecați; sunt atât de căpoși, încât nu cedează. Când este vorba de supunere, hotărârile tale trebuie puse la o parte, te smerești, te umilești și te supui. Dar când ești neînduplecat, nu lași de la tine. Cu Dumnezeu nu merge așa; nu poți să-I spui lui Dumnezeu că vei rămâne neînduplecat. Domnul să ne ajute.

Neîmblânziți și îngâmfați

Obraznicii sunt nesupuși. În obrăznicie intră și nesupunerea. Neîmblânziții sunt sălbatici, nărăvași, nesupuși. Un cal neîmblânzit este nesupus, iar de aici se vede cât de important este să fim îmblânziți, nu sălbăticiți. Îmblânzit înseamnă domesticit; sălbăticit înseamnă să faci ce vrei, iar îmblânzit înseamnă că s-a terminat cu voința ta.

Amintirea unei metode omenești de îmblânzire a cailor arată bine acest lucru. Calul era pus într-un loc și i se turna deasupra mult grâu, până când nu mai putea să se miște. Era ținut acolo două sau trei zile, iar când grâul era luat, calul era îmblânzit. Își pierdea instinctele, încerca să se miște și să plece, dar nu putea. Dacă omul putea face asta unui cal, Dumnezeu are și pentru noi metode prin care să ne îmblânzească și să ne aducă la supunere.

Având doar o formă

Îngâmfații sunt și ei nesupuși. Ei au doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu, iar prin faptele lor Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu. Pot face multe fapte pe care le cred bune, dar rămân nesupuși. De aceea nu este bine să stăm într-o biserică unde nu se practică supunerea, unde Moise nu există, unde Aron nu există, unde fiecare face ce vrea. Acolo este ca o herghelie de cai în care fiecare face ce vrea și nu există jug pentru fiecare cal.

Domnul Isus a spus: Matei 11:29-30 „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Toți trebuie să fim sub jugul Lui, nu numai unii.

Calul îmblânzit găsește odihnă. Înainte era un sălbatic, dar după ce a fost îmblânzit a devenit liniștit, iar cu el se putea face ce voiai. Așa este și sufletul nostru: el este în sălbăticie până când ajunge la supunere.

Numai celor smeriți

Este un îndemn să ne depărtăm de oamenii care nu vor să trăiască în smerenie. Ei au o lucrare de rătăcire dată de Dumnezeu, ca să nu cunoască calea adevărului. Mulți o caută, dar nu o găsesc, pentru că Dumnezeu arată calea aceasta numai celor smeriți, celor săraci în duh, celor care se fac asemenea unor copilași.

Copilașul, când se naște, este ca un burete. Este sărac în duh cu totul; nu știe limba, nu știe ce este apa, nu știe nimic. Tu îl înveți totul de la zero. De aceea se spune copil, pentru că el copiază și învață totul ca un burete.

Apostolul Pavel scrie: 2 Corinteni 5:17 „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Pentru cel smerit, toate s-au făcut noi. Cel care nu este smerit păstrează lucrurile vechi și încearcă să le combine cu lucrurile noi.

Unii spun că se supun lui Dumnezeu și lui Hristos, dar nu se supun oamenilor. Nu merită nimeni, zic ei, să te supui lui. Dar Dumnezeu a pus ordine și autoritate. Când poporul s-a răzvrătit împotriva lui Moise și Aaron, iar cei 12 toiege au fost aduse înaintea Domnului, El a arătat cui îi dăduse autoritatea. Toiagul lui Aaron a înflorit și a făcut fructe. Poporul voia să nu mai stăpânească peste ei Moise și Aaron, dar Dumnezeu a stabilit ordinea. Domnul să ne ajute să înțelegem smerenia și să ne cercetăm cu mare atenție.

După aceea au fost două răzvrătiri, răzvrătirea lui Core și apoi răzvrătirea poporului, foarte aproape una de alta. Aproape paisprezece mii au căzut atunci, iar 14.000 nu sunt puțini, ci foarte mulți. S-a pornit urgia lui Dumnezeu, iar această întâmplare arată cât de importantă este supunerea.

Dumnezeu să ne ajute să înțelegem acest lucru, fiindcă, dacă nu înțelegem, El nu ne arată calea. Și dacă nu ne arată calea, unde vom ajunge? Vom rătăci. Până am fost smerit, rătăceam.

Este spre binele meu

„Este spre binele meu că m-ai smerit.” Este spre binele nostru să ne smerim, fiindcă astfel învățăm orânduirile lui Dumnezeu și ajungem în Împărăția lui Dumnezeu, cea veșnică. Atunci vom fi ca Dumnezeu, pentru că El vrea să ne arate cum este El și să ne dăruiască din ce este al Lui, dacă ne smerim și dacă Îi spunem: Tu ești mai frumos decât mine, ce este în mine este urât; îndepărtez ce este al meu și pun în loc ceea ce este de la Tine.

Smerenia este un lucru de mare preț. „Toți să fiți împodobiți cu smerenie în legăturile voastre, căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har” și fiecare să privească pe celălalt în supunere, în smerenie, mai presus de sine.

Domnul să ne ajute să trăim în supunere și în smerenie, ca să nu rătăcim, ci să umblăm pe calea pe care El ne-o arată.